Mircea Cărtărescu, reacție după excluderea judecătorului Cristi Danileț din magistratură: „Este una dintre cele mai mari mizerii din ultimii ani”

Mircea Cărtărescu, reacție după excluderea judecătorului Cristi Danileț din magistratură: „Este una dintre cele mai mari mizerii din ultimii ani”
Sursă Foto: Mediafax / Victor Ciupuliga
Publicat: 14/12/2021, 09:03

Scriitorul Mircea Cărtărescu a comentat pe Facebook, luni seară, vestea excluderii judecătorului Cristi Danileț din magistratură clasificând-o drept „una dintre cele mai mari mizerii din ultimii ani”.

„Pentru foarte mulți dintre noi, justiția cinstită, inteligentă, nesubordonată politic era simbolizată de neobositul judecător, foarte implicat în explicarea publică a mecanismelor juridice. Sunt cu totul alături de el și sper ca tocmai justiția, care l-a lovit acum pe nedrept, să-l și reabiliteze”, a transmis Cărtărescu pe Facebook.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) l-a exclus, luni, din magistratură pe judecătorul Cristi Danileţ, pentru două postări pe care le-a făcut în 2020 pe TikTok. Judecătorul a anunțat că va contesta decizia la instanța supremă, pentru că cele două postări pentru care s-a decis excluderea sa din magistratură nu au legătură cu profesia, ci țin de viața sa privată, pentru care nu dă socoteală nimănui.

Acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară în cazul lui Cristi Vasilică Danileț, de la Tribunalul Cluj, pentru ” manifestările pe reţelele de socializare”, a fost admisă, luni, cu majoritate de voturi de Secția pentru judecători în materie disciplinară din CSM.

„Cu majoritate, în baza art.100 lit.e) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aplică domnului Danileţ Cristi Vasilică – judecător în cadrul Tribunalului Cluj, sancţiunea disciplinară constând în „excluderea din magistratură” pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit. a) din acelaşi act normativ”, potrivit decizie Secției pentru judecători.

Cristi Danileț poate contesta decizia de excludere din magistratură, recursul urmând să se judece la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Doi dintre membrii Secției pentru judecători au avut opinii separate, unul susținând cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de Cristi Danileţ, iar celălalt cerând admiterea excepţiei nulităţii absolute a acţiunii disciplinare, pe motiv că s-a depășit termenul de efectuare a verificărilor prealabile şi de încălcare a repartizării aleatorii.

Imediat după decizia Secției pentru judecători a CSM, Cristi Danileț a anunțat pe Facebook că va formula recurs la ICCJ, susținând că este sigur că ”se va remedia această soluție”.

Cristi Danileț spune că decizia de excludere din magistratură a fost luată pentru doua filmulețe publicate anul trecut pe TikTok, în care într-unul taie gardul viu de acasă, iar în celălalalt curăță o piscină.

”Nu am făcut atunci nicio afirmație în legătură cu justiția și imaginile nu au legătură cu profesia. Este fix viața mea privată pentru care nu înțeleg să dau socoteală nimănui. Abaterea reținută este «conduita prin care se aduce atingere imaginii justiției». Soluția s-a luat cu majoritate de voturi, căci unii membri CSM au găsit că sunt reale neregulile invocate de mine referitoare la modul în care s-a realizat cercetarea de către Inspecția Judiciară.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024. Finala Georgescu - Lasconi se conturează tot mai clar. Ultimele...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Călin Georgescu, pe primul loc. Elena Lasconi, 2.297 de voturi peste...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Ce mașină are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cutremurul pe scena politică
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Delia și Răzvan Munteanu, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță: ”Finul nostru, de la...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cercetătorii au reușit să recreeze sunetele dinozaurilor